Sparanghelul (Asparagus officinalis) - plantă medicinală

Descriere
Sparanghelul este plantă de cultură, originară din America de Nord, dar aclimatizată cu succes şi în Europa. În România este cultivat în sere, dar se poate achiziţiona din magazinele de legume.
El are o rădăcină embrionară care, la scurt timp după înmugurirea plantei, este substituită de un rizom puternic, pe care se formează numeroase rădăcini şi tulpini aeriene.
Rădăcinile sunt cărnoase, lungi până la 40-50 cm, terminate cu un vârf numit „gheară de sparanghel”.
Florile sunt mici, albe- verzui şi dispuse la subsuara ramurilor iar fructele sunt bace de culoare roşie.
În fitoterapie este utilizată partea aeriană a plantei, care se poate consuma ca atare, în diferite preparate culinare, sau  sub formă de sirop, tinctură sau infuzie din lăstari tineri.

Compoziţie
Sparanghelul este bogat în proteine, asparagină, lipide, hidraţi de carbon, fitohormoni, enzime, glicozide steroidale, celuloză şi săruri minerale.

Acţiune
Sparanghelul are efect depurativ, drenor hepatic, pulmonar şi biliar, stimulator al digestiei şi favorizant al tranzitului intestinal, diuretic, fluidifică secreţiile bronhice, are efect afrodisiac, întăreşte sistemul imunitar şi este adjuvant în diferite cazuri de cancer.

Indicaţii terapeutice
Sparanghelul este indicat în caz de anorexie, afecţiuni biliare, afecţiuni cardiace (sedativ), astenie fizică şi intelectuală, bronşite, convalescenţă, demineralizare, diabet, digestie lentă, edeme, gută, impotenţă, insuficienţă hepatică şi renală, litiază urinară, nevroză, palpitaţii, prostatite, retenţii hidrosodate, vâscozitate sangvină etc.

Precauţii şi contraindicaţii
Consumul plantei este interzis în cistite, prostatite sau blenoragie, precum şi în cazurile de reumatism articular acut di cauza conţinutului său bogat în purine, care sunt compuşi organici ai acidului uric.